Saturday, May 19, 2007

Factotum



Citisem undeva intr-o recenzie la Sufocare a lui Palahniuk ca pentru a suporta acea carte ar trebui sa ai mai intai parte de doze dintr-o lista de scriitori printre care se afla si Bukowski. Eu, tocmai invers, l-am citit pe Palahniuk primul iar mai apoi pe Bukowski, ceea ce insa nu mi s-a parut a fi o problema atat de mare.

Imi place Bukowski pentru ca reuseste sa se transpuna in cartile sale intr-un mod atat de direct incat poate nici cartile biografice n-ar reusi sa ilustreze lucrul asta atat de bine. Revenind la carte pot spune ca Factotum este un drum al omului american din secolul XX, decazut, in cautarea unui loc de munca. Personajul principal, Henry Chinaski, nu este altceva decat un alter-ego al scriitorului, tipul tot timpul mahmur si obsedat de femei, cum de altfel se cunoaste ca ar fi fost si autorul cartii. Adevaratul conflict interior ce se isca in Chinaski este acela ca nu este apt sa pastreze o sluja pentru un foarte lung timp; printre motivele acestui fapt se numara faptul ca vine beat la munca, este prins incercand sa faca sex cu una dintre colegele de serviciu, doarme in timpul orelor de lucru. Chinaski nu este pana la urma decat tipul superficial al societatii, dornic intodeauna de bani fara a depune insa prea mari eforturi pentru a-i obtine. Deasemenea, idealul sau feminin, in cautarea caruia se afla: femeia cu picioare lungi si posesoare a unor sani planturosi, este un motiv recurent in roman, asemenea alcoolului, ba mai mult, reuseste sa gaseasca in persoana lui Jan chiar o combinatie intre acestea doua: femeia cu picoare lungi si sani mari care il si intretine in momentele de betie si cele care duc pana acolo. Cartea pana la urma nu este decat povestea unui tip aflat in calatoria prin viata, si indirect: a unui loc de munca care, cu toate ca spune ca ar putea face orice, nu-l multumeste cu nimic, nici chiar atunci cand il are.

Nota mea: 6. Eu nu prea am carti care sa nu-mi placa, nici despre asta nu pot sa spun ca nu mi-a placut, insa as fi putut citi ceva mai bun...

Am mai citit:

  • Povesti despre nebunia obisnuita

Monday, May 14, 2007

Gemenii

Mircea Cărtărescu

Gemenii

Editura: Humanitas, 2006

Iată că pot spune liniştit că literatura română contemporană nu doar că nu e în ruine, ci chiar loveşte în plină forţă prin intermediul unor scriitori precum Mircea Cărtărescu. După ce mai trecusem prin lecturile unor alte scrieri ale sale eram într-un fel lămurit de ceea ce-mi poate oferi acest scriitor şi pot spune foarte sigur că am avut în mâini cărţi cu adevărat speciale.

Gemenii este un roman(?) întins de-a lungul a 150 de pagini 11x18 cm, adică nu foarte mare însă suficient încât să-i simţi emoţia şi să-i percepi mesajul. L-aş putea denumi un bildungsroman sau o simplă povestire fantasy însă încadrarea undeva nu cred că are vreun rost. Povestea în ansamblu este destul de simplă: Andrei şi drumul său către maturitate. Centrul poveştii cade însă pe relaţia de iubire dintre el şi Gina, colegă de liceu, ce se va întinde până în momentul în care protagoniştii ating vârsta de 18 ani. Totul nu este decât un drum al maturizării, al experienţei şi al întrebărilor pe care tinerii sunt nevoiţi să-l parcurgă.

Incipitul acestei cărţi, cu totul special, relatează modul în care mintea unui trup de bărbat simte nevoia să-şi facă din trup un travesti al unui caracter feminin. Această scenă, descrisă cu lux de amănunte, nu are cum să nu şocheze un cititor monden. Finalul, de asemenea şocant, cuprinde partea a doua a perechii de gemeni fictivi ce dau şi numele cărţii: de această dată, prinse într-un trup feminin, gândurile unui bărbat simt nevoia să se elibereze, chiar dacă pentru această variantă ar opta chiar şi prin moarte. Gemenii este aşadar povestea două suflete destinate a nu putea fi împreună niciodată ce până la urmă, involuntar, se trezesc mult mai mult decât împreună: se trezesc ei în celălalt, spirit în trup străin. Adevărul rămâne însă crud: schimbările sunt însă îngrozitor de greu de suportat. ... de aceea, Andrei, transpus în trupul Ginei, învăluit de parfumuri si haine femeieşti, îmbrăcat într-o rochie deosebită, cocoţat pe pianină, în camera fetei, alege să dea foc tuturor acestor lucruri materiale greu de susţinut, dintre care cel dintâi este chiar trupul său – sau al Ginei...

Nota mea: 10. Trebuie să visăm, să visăm... chiar dacă asta înseamnă să ne prindem fluturi morţi în piept şi să le simţim aripile cum încep să bată nervoase...


Am mai citit:

  • De ce iubim femeile
  • REM
  • Mendebilul

Sunday, May 13, 2007

Mic dejun la Tiffany



Truman Capote

Mic dejun la Tiffany

Editura: Univers, 2007 (Colectia Cotidianul)


Cartea reuneste un numar de patru povestiri scrise de Truman Capote, cel mai apreciat scriitor american – cum aveam sa citesc recent intr-o alta recenzie. Asadar: Mic dejun la Tiffany, Casa florilor, Chitara cu diamante, O amintire de craciun. Textele se remarca printr-un impuls realist de abordare a problemei desi personajele se confrunta deseori cu situatii pe care un om nu le intalneste in fiecare zi.

Mic dejun la Tiffany (Breakfast at Tiffany's) este povestea unui scriitor care peste ani isi aminteste de ciudatele intamplari la care a luat parte in urma circumstantelor de a locui in acelasi imobil cu Holly Golightly, o tanara actrita cu un mod de viata destul de diferit fata de restul societatii. Este unul din primele texte ale lui Capote si poate chiar daca actiunea nu m-a impresionat in vreun fel aparte, cartea in ansamblu are ceva special care ar merita sa te faca sa o citesti.

Casa florilor (House of flowers) este povestea lui Otillie, o tanara ce-si doreste sa evadeze cumva din viata de pana acum alegand sa plece intr-o alta calatorie si chiar sa se marite. Neintelegerile cu mama sotului o determina sa ia masuri ajungand in cele din urma pana la crima. Primind in final vizita celor doua foarte bune prietene ale sale, ce dezaproba si atitudinea sotului la adresa sa, ea alege sa ramana pana la capat alaturi de el. Este pana la urma o poveste despre decizie si evadarea dintr-o viata pe care nu ti-o doresti, alegand in schimbul acesteia una care poate nu-ti ofera atat de mari satisfactii, insa este suficienta sa te faca fericit.

Chitara cu diamante (A Diamond Guitar) este povestea a doi detinuti dintr-o inchisoare de securitate scazuta ce ajung sa inchege aparent o stransa prietenie. Relatia cu titlul este aceea ca unul dintre ei, mai mic in varsta, este un foarte bun interpret la chitara, motiv pentru care intra repede pe placul celorlalti detinuti. Senzationalul acestei povesti vine in punctul in care acesta ii propune prietenului sau in varsta o evadare pe care pana la urma doar el o duce pana la capat, vitalitatea celuilalt nepermitandu-i sa reuseasca. Este pana la urma o poveste despre aparente, tradarea increderii si de ce nu, teribila insingurare la care se vede condamnat omul...

O amintire de Craciun (A Christmas Memory) este poate cea mai emotionanta povestire din acest volum... o poveste despre sfarsit... sau poate despre faptul ca sfarsitul nu are sfarsit... totul este compus din amitiri: prajiturele de Craciun, oase ingropate, oameni fericiti... doar amintiri...

In ansamblu cartea primeste nota 8 din partea mea. Nu este senzationala insa are ceva dragut, special, ce te face sa o indragesti...

De ce as recomanda-o: pentru ca este una din acele carti care nu-ti prezinta viata frumoasa idealista, chiar daca viata de aici este frumoasa. Este o realitate posibila chiar daca incununata de finalitati triste...