Mantaua

Nici macar nu stiu de ce nu mi-am mai facut ceva timp sa scriu recenziile ultimelor carti pe care le-am citit pentru ca, privind putin in urma, s-au facut deja trei si simt presiunea timpului ce ma obliga sa scriu. Prima carte la care trebuie sa ma opresc cuprinde cam sase nuvele alui lui Nikolai Gogol reunite sub numele celei mai reprezentative dintre ele: Mantaua. Cartea a fost luata de la bookcrossing nr.2. Problema cu care ma confrunt este aceea ca am dat cartea si nu mi-am notat numele nuvelelor cuprinse in ea; încerc totuşi să-mi amintesc. Aşadar: Nevski Prospekt, Nasul, Mantaua, Portretul, Însemnările unui nebun. Toate se remarcă printr-un realism combinat cu elemente fantastice ce îmbină normalitatea de fiecare zi cu evenimentele pur întâmplătoare ce-l pot perturba total pe protagonist.

M-aş opri la două dintre aceste nuvele, şi anume la Portretul şi Mantaua, ce mi s-au părut a fi cele mai reprezentative pentru această carte şi poate chiar şi pentru stilul lui Gogol, în plan secundar.

Portretul relatează povestea unui pictor ce-şi cumpără un tablou. Asta nu ar fi nimic deosebit dacă respectivul tablou, portretul unui anume domn, denotă un realism debordant dându-ţi impresia că ochii individului te urmăresc oriunde te-ai mişca. Norocul face ca în rama tabloului să găsească şi o impresionantă sumă de bani cu care pictorul îşi începe o rapidă creştere a bunăstării sale. Până în final ajunge să ni se dezvăluie povestea portretului ce ascunde în el un întreg mister. Bărbatul din portret a fost cândva un malefic cămătar şi aproape nimeni dintre cei ce-l cunoscuseră şi apucaseră să vorbească despre el nu se îndoia că era însuşi Diavolul.

Mantaua este povestea unui bărbat sărac ce-şi doreşte cu ardoare să nu-l prindă iarna fără o manta călduroasă asupra sa. Depune tot efortul reducându-şi porţiile de mâncare şi cheltuielile zilnice, făcând împrumuturi, negociind cu croitorul iar în finar reuşeşte să-şi plătească o manta. Tristul ghinion de care are parte apoi, acela de – ca o ironie – a i se fura tocmai mult-dorita manta, face ca apoi să umble pe la persoanele care ar fi putut lua ceva măsuri juridice pentru a-l găsi pe vinovat. Rămânând fără nicio speranţă nu-i rămâne decât să se arunce în râu. Fantoma sa continuă apoi să bântuie trecătorii aflaţi pe podul de pe care el însuşi s-a aruncat, furându-le mantalele.

În concluzie: mi-a plăcut. Acum nu-mi rămâne decât să citesc Suflete moarte.

PS: Vin curand si cu restul recenziilor pe care trebuie sa le mai scriu.