De profundis

De profundis – Oscar Wilde

Este aproape imposibil de delimitat care latură a lui Oscar Wilde a fost mai puternică sau mai plină de geniu: Oscar Wilde – omul sau Oscar Wilde – scriitorul. El însuşi recunoaşte că scrierea singurului său roman – Portretul lui Dorian Gray – n-a fost decât un pariu cu sine şi cu societatea, cum că ar fi capabil de a scrie o operă literară de întinderi mai mari, care să-i depăşească binecunoscutele nuvele şi piese de teatru. Cât despre scrierea acestui text despre care mă opresc să vorbesc acum, De profundis, se pot spune deasemenea câteva lucruri de importanţă. Se cunoaşte faptul că Oscar Wilde a fost nevoit să execute doi ani de muncă silnică, fiind acuzat public de comportament imoral, sau altfel spus de homosexualitate. Pe lângă scrisorile trimise din închisoare Lordului Alfred Douglas, el a scris şi acest scurt text în regim de prizonierat. De profundis este un eseu de natura filosofico-artistică în care Wilde-omul întrece în valoare scriitorul, în opinia mea, bineînţeles. Cuprins de neliniştea iscată de propria conştiinţă, Wilde ajunge să aştearnă pe hârtie cuvinte de o sensibilitate crescută, marcate de sentimentul vinovăţiei dar totodată şi de cel, contradictoriu, al împăcării cu sine. Exilat de societate, condamnat pentru propria viaţă, Oscar Wilde scrie acest sumar de gânduri definitorii pentru acea perioadă din viaţa sa. Pot presupune că acest text a fost unul de cotitură în viaţa scriitorului, unul revelatoriu şi consistent în puterea de diciţie pe care acesta a avut-o mai târziu.

Nota mea: 8. Indiferent ce notă i-aş da eu până la urmă, De profundis ar merita mai mult; niciodată oamenii nu se vor putea ridica la nivelul cărţilor.