Orele

Orele – Michael Cunningham

Orele a fost încă din primele pagini o carte pe gustul meu. N-aş găsi exact motivul să-mi susţin această afirmaţie. Ea este un roman despre trei femei, despre vieţile a trei femei, chiar mai mult: despre raţiunile a trei femei, al căror destin se învârte în jurul unei nume: Mrs. Dalloway. O carte, un nume, un destin. Virginia Woolf, autoarea volumui, este ea însăşi personaj în această carte, surprinsă chiar în timpul în care încercă să scrie Mrs. Dalloway, în 1923. Clarissa Vaughn este simbolul unei Doamne Dalloway moderne de la sfârşitul secolului XX, surprinsă de asemenea în ansamblul gândurilor sale. Ea duce o viaţă aparent tulbure şi nesigură. Laura Brown pregăteşte un tort de aniversare pentru soţul său, în 1949. În acest timp în acest timp citeşte ce alteceva dacă nu tocmai respectiva carte, şi anume Mrs. Dalloway.

Deşi este în mare parte cu şi despre femei, Orele nu se limitează a fi numai atât. Norocul meu a fost că o citisem înainte pe Virginia Woolf şi i-am putut percepe clar influenţa asupra textului lui Cunningham. Fluxul conştiinţei personajelor se evidenţiază şi el, la fel ca şi trecerea de la planul mental la fel fizic, arătându-se interdependenţa iminentă dintre ele.

Deşi influenţat destul de mult de stilul Virginiei Woolf, Orele rămâne în opinia mea un roman modern, chiar dacă adoptă un stil sobru – nu neapărat clasic. Ceea ce se remarcă iarăşi la o primă cititre a cărţii rămâne înclinaţia lui de a dezbate un subiect nonconformist, şi anume relaţiile homoerotice dintre femei şi bărbaţi deopotrivă, şi includerea unor astfel de întâmplări în cadrul unor vieţi ce din exterior nu par altceva decât guvernate de calm. Realitatea de multe ori ne sperie. Virginia Woolf îşi sărută sora. Laura Brown profită de ocazie şi o sărută pe Kitty, o vecină şi totodată bună prietenă. Clarissa Vaughn îşi sărută fiica, surprinsă deasemenea în cadrul unei legături cu o femeie mult mai în vârstă decât ea. Personajele nu par a avea vreo problemă legată de toate acestea; tot ce li se întâmplă nu pare a fi decât o serie de evenimente surprinse în cadrul acestor câteva ore din viaţa acestor femei. Fiecare cu propriile iubiri, fiecare cu propriile tentaţii. Fiecare cu propria viaţă.

Mi-a plăcut această carte pentru că îmi place în primul rând Virginia Woolf, şi pentru că am încercat să o înţeleg în primul rând ca om. Nu este o carte grea şi consider că şi-a meritat pe deplin Premiul Pulitzer primit în 1999.

Nota mea: 10. Desemenea, n-aş putea spune de ce. Subiectul fără geniul creator n-ar avea nicio valoare. Orele rămâne oricum o carte de referinţă, scrisă exact atât cât ar fi trebuit să fie scrisă, fără nimic în plus. Îţi spune exact ce trebuie să îţi spună fără a te complică şi fără a-ţi răpi însă farmecul lecturii.