Monday, December 29, 2008

Orbitor. Aripa dreapta

orbitor-aripa-dreapta Mircea Cărtărescu – Orbitor. Aripa dreaptă, Editura Humanitas, 2007

Despre ultimul volum al Orbitorului s-ar putea spune iarăşi atât de multe încât mi-aş epuiza cuvintele şi toată puterea încercând să spun ceva cuprinzător. În plus, n-am eu puterea de a judeca un roman mai mult de a spune dacă mi-a plăcut sau nu. Mi-a plăcut? Puţin spus! Iar asta se poate deduce şi din ceea ce am scris referitor la volumele anterioare. Din multe puncte de vedere sunt doar un cititor neavizat ce se aventurează într-o mlaştină de cuvinte....

Ce este sau ce reprezintă Orbitorul pentru mine? În primul rând, încă (după citirea tuturor celor trei volume) un mare mister. Mi-ar mai trebui încă ceva lecturi suplimentare ale tuturor volumelor pentru a reuşi să las la o parte uimirea şi acapararea produse de prima lectură pentru a-mi creea o impresie cât-de-cât obiectivă în ceea ce priveşte strict materialul din care este alcătuit romanul.

Aripa dreaptă reuşeşte, fără a fi o concluzie, să încheie cât se poate de bine fantastica lume a Orbitorului şi să lase impresia în acelaşi timp că deschide o altă lume. Foarte bine realizate pasajele referitoare la revoluţie – de altfel Aripa dreaptă reuşeşte să fie într-o măsură destul de mare un roman al Revoluţiei Române, al schimbării în context istoric suferite de România într-o iarnă – scriitorul apelând la adevărate hiperbole pentru a obţine descrieri şi imagini pline de expresivitate (Revoluţia reprezentată sub forma unei fete).

...

Dar iată cum pentru că n-am scris toate astea la timpul potrivit, imediat după ce am terminat de citit, deja trebuie să fac un mare efort pentru a reuşi să spun ceva clar. Mi-au mai rămas în mine scenele cu prinţul polonez, strămoş al tătălui lui Mircea, legate de povestea sa de dragoste, şi fascinanta, cerebrala, tulburătoarea sarcină a lui Herman, şi tulburarea mamei în faţa televizorului privind Revoluţia. Toate astea au ceva aparte, ceva care se remarcă a fiind cărtărescian, ceva ce nu-ţi lasă dubii. Iar asta este indubitabil un lucru bun. N-ajungi să pricepi cu adevărat talentul autorului decât după ce te trezeşti din visul numit Orbitor, din căderea din viaţă pe care ai suferit-o adâncindu-te între aceste pagini, în această lume.

Asemenea, nota 10, pentru că se poate. Şi pentru toate cele trei volumele un 10+, un zece luminos şi strălucitor, un zece orbitor.

1 comment:

Anonymous said...

Este cartea pe care am simtit-o si am trait-o in fiecare cuvant citit...o carte pe care o iubesc.