Tuesday, July 21, 2009

Ferma animalelor

ferma animalelor George Orwell – “Ferma animalelor” (în original: “Animal Farm”), Editura Polirom, 2002

Cu povestea ce-avea să fie cuprinsă în această carte am luat pentru prima dată contact undeva în, aşa cum mi se pare acum, demult scursa mea copilărie, prin intermediul unor desene animate. Le priveam şi-mi plăceau şi deşi se voiau a fi o parodie pentru mine lucrurile tot nu erau clare. Ceva mai târziu am priceput că există carte şi c-ar fi vorba de ceva mai mult decât nişte animale ce locuiesc la o fermă şi încă ceva mai târziu mi-am cumpărat cartea. În timp ce-am citit-o am văzut şi eu, ca mulţi alţii înaintea mea, marea metaforă ce se vrea a fi, am găsit referinţa clară asupra comunismului şi metodelor aubversive ale acestuia. Deţin încă certitudinea faptului că nu eu, cititorul, aleg să citesc o carte ci că ea ma alege pe mine. Altfel tot nu pot să-mi explic de ce n-am ales mai întâi O mie nouă sute optzeci şi patru care pe drept că stătea în bibliotecă de mult mai mult timp decât această Fermă a animalelor care a sărit pe mine şi nu mi-a permis să-l cunosc pe Orwell prin intermediul capodoperei lui.

Foarte uşor observabile sunt similarităţile cu evenimente de natură istorică şi cu situaţii din societate. Astfel remarcăm:

  • Revolta împotriva omului, singurul duşman al animalelor (simbol al monarhului)
  • Înlăturarea domnului Jones de la cârmuirea fermei şi preluarea puterii de către animale, majoritare. (Revoluţia rusă, Instaurarea comunismului în România)
  • Prezenţa tuturor categoriilor de indivizi, unii avantajaţi de calităţile fizice – apţi de muncă (precum calul), alţii vicleni şi cu spirit de iniţiativă (porcii), unii mediocri (iapa Clover) iar alţii încadrându-se pur şi simplu la “mase”, grupul celor care vor acţiona concret
  • Schimbarea denumirii fermei
  • Adoptarea unui imn
  • Inventarea unor precepte ce-ar fi trebuit urmate de toate animalele, precepte ce-ajung să fie spulberate până la ultimul de infamia conducătorilor, adică a porcilor

Asistăm treptat la o dezintegrare a unităţii animalelor ce la început au câştigat conducerea fermei prin intermediul forţei creând o adevărată revoluţie. Cu trecerea timpului porcii/conducătorii răstălmăcesc preceptele după bunul plac în vederea satisfacerii plăcerilor personale în timp ce toate celelalte animale sunt supuse unui trai mediocru  “întru prosperitatea fermei”. Nu-mi permit luxul de a comenta fiecare lucru din roman întrucât dacă aş face-o mi-ar trebui sigur pagini întregi şi o cultură mult mai solidă decât cea pe care mi-am format-o până acum. Dar romanul ăsta, pe cât e de scurt pe atât reuşeşte să ne formeze o idee asupra a ceea ce a însemnat un sistem socialist şi a felului în care totul o ia pe un făgaş anormal doar datorită unor simpli indivizi ai societăţii ce acced la funcţii înalte şi folosesc apoi mijloace ilicite pentru a-şi păstra funcţiile.

În mod clar e o lectură obligatorie, o metaforă foarte bine construită, o îmbinare foarte bună de text şi idei. Este un text de nota 10 şi bun de recitit la rece când te preocupă poate meandrele istoriei.

Sunday, July 12, 2009

Portocalele nu sunt singurele fructe

image description                Jeanette Winterson – Portocalele nu sunt singurele fructe (original: Oranges are not the only fruit), Editura Humanitas Fiction, 2008

“De ce e oare intimitatea atât de tulburătoare?”. La pagina 122, în cursul lecturii acestei cărţi, m-am lovit de această întrebare pe care, fără a folosi aceleaşi cuvinte, mi-o pusesem şi eu cândva. Răspunsul ar cere însă mult prea multă vorbărie din partea mea şi chiar dacă mi-aş permite încercarea de a-l formula tot nu ar fi unul complet în măsura în care mi l-aş dori eu. Dar ce legătură are până la urmă această carte cu ideea de intimitate sau cu implicaţiile ei? Asta rămâne de văzut…

În cea mai mare parte autobiografică, Portocalele nu sunt singurele fructe istoriseşte povestea lui Jeanette, o tânără dintr-un orăşel britanic ce este înfiată de un cuplu practicant al dogmei avanghelice cu gândul de a deveni un veritabil misionar. Aceasta este crescută sub apăsătoarea influenţă a mamei, o persoană cu idei fixe şi cu o viziune limitată asupra societăţii, pe care – într-un mod invariabil – încearcă să i le imprime şi fiicei adoptive pe care o priveşte de pe la bun început ca pe o trimisă a Domnului, persoana menită să aducă o schimbare în lume. Destinul fetiţei se abate însă de la “calea cea dreaptă” în clipa în care se îndrăgosteşte de o altă fată din comunitate. Deşi crescută sub un foarte puternic spirit religios, sentimentele pe care tânăra Jeanette le trăieşte nu i se par neconforme cu Dumnezeul în care credea. Nu acelaşi lucru îl împărtăşesc şi membrii Bisericii căreia îi este membră, membri ce o consideră posedată şi adoptă de la început un proces de exorcizare. Prinsă între aceste două extreme ale propriei vieţi Jeanette recurge la singurul drum care ar fi putut-o împlini: ascultându-şi sufletul pleacă de acasă urmând chemarea unei noi vieţi.

Ironiile pe care le ridică cartea ating în cea mai mare excesele de natură religioasă născute în interiorul familiei şi al comunităţii. Portocalele nu sunt singurele fructe nu se vrea o carte de idei ma mult decât cartea unei poveşti. Trăind mare parte dintre întâmplările cărţii, Jeanette Winterison trăieşte apăsarea de a împărtăşi experienţa lor şi cu ceilalţi. Faptul că ele au şi o încărcătură morală bogată (sau poate una legată de un eu propriu) este cu atât mai bine cu cât ni se relevă nişte rezultate. Scriitura cursivă, directă, fac din această carte una uşor de parcurs iar dacă te hrăneşti puţin şi din mesajul ei, cartea devine chiar savuroasă.

Citat: “Nu poţi controla ceea ce este în afara ta până când nu ţi-ai supus propriul corp. Nu poţi schimba nimic până când nu înţelegi substanţa pe care doreşti să o schimbi. Fireşte, oamenii mutilează şi modifică, însă acestea sunt puteri căzute, iar a schimba ceva ce nu înţelegi e adevărata natură a răului.” (pag. 166)

Nota mea: 9,5. Bogat în conţinut şi idei, romanul reuşeşte să-şi transmită până la sfârşit propria viziune despre lume – fie ea limitată la un simplu orăşel britanic sau la întregul mapamond. Este o lectură interesantă, cu forţă expresivă, energizantă. Pentru romanul de debut al scriitoarei (şi pentru primul roman de-al ei citit de mine) primeşte oricum un plus.